Băutorului de spirt

Am numărat zilele trecute, pe o fițuică locală de can-can, de câte ori mi-a fost pronunțat numele. De peste 1380 de ori mi-a fost scris numele, binențeles, în toate variantele posibile. „perfect deontologic”, nu?

Mă întreb oare, cum este să-ți începi săptămâna de muncă, din 2016 încoace, gândindu-te, tu, mare deontolog al caracterelor, ce să mai scrii de un tânăr de 31 de ani, în 2016.

„Să scrie de rău cineva de tine, în acea fițuică, este de bine” dar nu asta este relevant, ce face domnia voastră, cu frustrările, cu viciile, cu arginții dumneavoastră ( mai bine spus cu ai altora sau cu ai statului 🙂 credeți-mă, domnule șpirter, tot Clujul știe că datorați ANAF-ului milioane de lei) este fix problema domniei voastre.

Când CEX-ul și Liviu Dragnea m-au numit președinte al PSD Cluj, eram de opt ani membru de partid, purtător de cuvânt al partidului și președinte al organizației municipale de tineret, votat de două ori șpirterule. Președintele partidului, de atunci, mi-a spus să țin fosta conducere aproape lângă mine și primarii.

Nu știu dacă mi-a ieșit, cu siguranță am făcut și greșeli, nu este o scuză dar eram cel mai tânăr președinte de organizație județeană din istoria PSD. Cu bune și rele, în mandatul meu a existat o organizație, bună sau slabă, cu discuții între colegi cu personalitate dar exista o organizație, care a făcut la parlamentare cel mai bun scor din istoria partidului la Cluj, asta 100% datorită celor pe care domnia voastră îi înjurați astăzi, pentru că nu înțelegeți politica, pentru că pe mâinile dumneavoastră nu a sărăcit vreodată o urmă de aracet, de lipit afișe, în campaniile electorale. Cu dumneavoastră, PSD Cluj, a obținut cel mai slab scor din istoria organizației. Ați distrus-o. Ați fost un cal troian în PSD Cluj. Ați reușit un record greu de egalat la Cluj, să fiți diletant chiar și în cămașa imposturii politice.

În cei ani trei ani și trei luni de președinte al PSD Cluj, am încercat să ajut cât am putut organizațiile locale și în special primarii, căci domnia voastră, băutorule de spirt, asta nu înțelegeți: fără invingătorii din alegerile locale, la parlamentare și prezidențiale un partid capotează. Nici eu nu am avut și nu am o relație perfectă, roz, cu toți primarii, că oameni suntem, cu unii sunt și prieten, cu alții coleg, însă cei trei ani m-au învățaț, că întotdeauna, dușmanul nu este în PSD, ci în afara partidului. Nu ești președinte pentru a jigni colegii primari, pentru a-i ataca în presă, pentru a pune un robot să sune în comunitățile lor și să spună fel de fel de minciuni și aberații. Colegialitate, șpirterule. Înțelegeți? Nu cred.

Am învățat în cei peste trei ani că încrederea se câștigă în timp, sunt colegi pe care i-am ajutat, sunt alții pe care mai puțin, sunt mulți pe care deloc dar pe toți sau aproape pe toți i-am respectat. Așa este în politică, să fim onești șpirterule.

Am învățat să mă cenzurez și să respect valorile comunității nu să le jignesc, nu să pierd procese ca un prost patentat, cu rectori, oameni de afaceri și alte personalități ale orașului pentru jigniri gratuite.

Am învățat, șpirtelule, pentru că imperfect am fost și sunt, să nu uit cine sunt, un tânăr normal, pasionat de politică, de scris, de lectură, de carte șpirterule, nu de wikipedia. Am învățat să-mi și cer scuze. Greu, nu?

Că vorbeați de Dinu Păturică, așa este, fiecare asociere de idei are astfel de oportuniști, însă, în Cluj-Napoca, domnia voastră este în frunte. Păi cum altfel s-ar numi un om care ani de zile le-a lins mâinile domnilor Rus și Dâncu, (să vă amintesc un titlu „Vasile Dancu, viitorul Președinte al României”) pentru ca odată ajuns la putere, hahahaha, să-i împroaște cu noroi pe unde a putut. Dintr-o dată domnule șpirter ați uitat cum este linsul gălbenușului din blid și v-a amețit de aerul rarefiat al politicii dâmbovițene.

Multe pot fi spuse, șpirterule, despre imperfecții Itu, Cherecheș, Cuibus, Ciot, Ivan, Danci, Morar, Croitoru Corina, pentru că la acești colegi văd că aveți alergie și la toți primarii PSD Cluj. Ăsta-i și farmecul lor, că nu sunt perfecți precum domnia voastră, un părerolog al falimentului politic, educațional și economic la propriu. Alungat din breasla presei, alungat din cea politică, ostracizat de comunitate prin nebăgare în seamă.

Da, băutorule de șpirt, puteați fi jurnalist dar ați ajuns un politician ratat.

You may also like

Leave a Comment